Cufarul

                Fiecare particica a Universului m-a invatat sa iubesc mereu mai mult,fiecare intamplare din viata mea ma invata ca trecutul nu va mai  fi niciodata aici, datorita acestui prezent care se grabeste sa ajunga din urma viitorul.

 Ce usor este sa lasi pixul sa contureze pe hartie propriile-ti ganduri,iar apoi sa visezi la o materializare brusca a acestora. Gravezi trairi de moment sau iubiri de-o viata,ca apoi, mai tarziu, sa zambesti la amintirea lor.Iti construiesti zambete pe fericirea din prezent.

Dar oare cate suflete zambesc si atunci cand ploua?Oare cate chipuri se lumineaza cand afara totul este intunecat?Inconjurati de o viata modernista ne indepartam de noi.Ne uitam sufletele in acele cufere imense ale propriei noastre persoane .Luam cheia grea si prafuita si inchidem cufarul. Il aruncam departe,in raul Indiferentei si pierdem cheia personalitatii noastre.

Fara iubire,credinta si speranta nu ne puteam deschide sufletele.Nu putem sa fim noi.Nu e de vina ceea ce se intampla,pentru ca oricum se intampla.Noi facem ca realitatea sa para intamplari dure.Pentru ca nu stim sa fim cu adevarat oameni.Cautam permanent raspunsuri la intrebari retorice,caile fericirii,chiar daca nu stim ce este aceasta,cheia succesului,o viata mai buna,sufletul-pereche,infatisarea perfecta.Si pe mine ma tachineaza intrebarea despre fericire,ma framanta sa stiu care este cheia succesului oamenilor cruzi si care poate fi deznodamantul lor,poate ca si eu caut,astept sau am gasit sufletul-pereche,insa eu am gasit,inainte de toate, cheia.Iar acum imi cunosc sufletul,ma intalnesc pe mine.

*

E cerul plin de stele,bate vantul,mirosul florilor ma imbaiaza cu o apa calda de dragoste.Totul e asa cum mi-am dorit.Ma tine  de mana si-mi spune “Te iubesc!”,apoi ma imbratiseaza cald si tandru,ma saruta pe frunte,imi ia ambele maini la pieptul lui si le tine strans.Ii spun cat de mult il ador,a devenit viata mea,impreuna suntem una si aceeasi persoana.Se apleaca,rupe o floare si-mi spune ca sunt mult mai frumoasa decat ea; mi-o pune in par.Eu ma ridic pe varfuri si-l sarut ca si cum ar fi ultma oara.Ma aseaza pe iarba rece,insa totul ia foc intr-o secunda.Atingerea lui...sarutul si imbratisarea.Alintul meu pe buzele lui,sclipirea din ochi,zambetul copilaresc,bratele calduroase,mainile puternice.Iubesc.

*

In noaptea aceea am gasit cheia pe care toti cei din jurul meu o cauta.Mi-am regasit increderea,speranta si credinta,pe care nu vreau sa cred le-am pierdut candva.Am intalnit iubirea.Doar asa pot zambi,imi pot deschide sufletul,doar ea ma ajuta sa vorbesc atunci cand ceilalti imi spulbera cuvintele,sa merg atunci cand ceilalti imi pun piedici,sa visez atunci cand ceilalti ma hranesc cu iluzii.Doar prin daruire am reusit sa ma descopar.

Am deschis cufarul,de care pana acum nu eram constienta.Ce este ascuns acolo am timp sa descopar.Am atat de multi ani in fata.

Oricat de mult praf ar pune cei din jur pe cufarul tau,nu-l uita si gaseste cheia pentru a-l putea deschide.Te vei simti liber,oricat de constrans ai fi de legile lumesti.Nu trebuie decat sa strangi cu putere de mana persoana de langa tine si sa-i spui sincer ca o iubesti.Saruta-l si zambeste-i.Si tu vei fi liber.Cheia este la tine.
O ti de mana!