Iubire

Iatã ce afirmã poetul musulman Rumi în legãturã cu dobândirea mãiestriei în arta iubirii:

"Într-adevãr, niciodatã cel care iubeste nu cautã sã fie cãutat de cel iubit.
Când strãfulgerarea iubirii a atins inima aceasta, sã stii cã existã iubire si în inima aceea.
Când iubirea lui Dumnezeu creste în inima ta, fii sigur cã si Dumnezeu te iubeste pe tine.
Nici un sunet de aplauze nu se poate face auzit de la o singurã mânã, fãrã cealaltã mânã.
Întelepciunea Divinã este destinul, si El este cel care a hotãrât sã ne iubim unul pe celãlalt.
Cãci asa este dat sã fie în lumea aceasta: fiecare parte a lumii sã-si aibã perechea sa.
În ochii înteleptului, Cerul este bãrbatul, iar Pãmântul, femeia:
Pãmântul are grijã sã facã sã creascã tot ce lasã Cerul sã cadã.
Când Pãmântului îi lipseste cãldura, Cerul i-o trimite; când îsi pierde prospetimea si umezeala, Cerul i le redã.
Cerul stã tot timpul de veghe ca un bãrbat ce-i poartã de grijã nevestei sale.
Iar Pãmântul se ocupã mereu de cele ale casei: naste si hrãneste tot ceea ce poartã.
Priveste Pãmântul si Cerul ca având inteligentã, cãci fac ceea ca fac fiintele inteligente.
Dacã ei doi nu ar avea plãcere unul de celãlalt, de ce ar sta îmbrãtisati ca indrãgostitii?
Fãrã Pãmânt cum ar putea înflori florile si pomii?
Si ce ar mai produce atunci apa si cãldura Cerului?
Asa cum Dumnezeu a pus dorinta în bãrbat si în femeie pentru ca lumea sã fie perpetuatã prin unirea lor,
Asa a implantat EL în fiecare parte a existentei, nãzuinta cãtre o altã parte.
Ziua si Noaptea sunt dusmani pe fatã si totusi servesc amândouã aceluiasi scop,
Fiecare iubindu-l pe celãlalt ca sã-si poatã face impreunã lucrarea ce o au de fãcut amândoi,
Fãrã Noapte, natura omului nu ar câstiga nimic, si astfel nu ar avea nimic de cheltuit Ziua."